Norme Coca 2023 - 2024

După zeci de ani în care a produs milioane de doze de vaccinuri şi a imunizat milioane de oameni, Institutul Cantacuzino a ajuns să fie pasat de la un minister la altul, ultima variantă vizând mutarea la Ministerul Apărării.

În 1921, medicul microbiolog Ion Cantacuzino înființa la București Institutul de Seruri și Vaccinuri care a ajuns să îi poarte numele. Pe scurt, așa cum toată lumea îl cunoaște, este vorba despre actualul Institut Cantacuzino. Înființarea acestei instituții a reprezentant un pas extrem de important în evoluția sănătății publice, în special în ceea ce privește producerea de vaccinuri cu care au fost imunizate zeci de generații de-a lungul anilor. De la unul dintre cele mai bune institute de cercetare din Europa, Cantacuzino a intrat într-o cădere lentă, dar sigură, după 1990. Lipsa finanțării, managementul defectuos, nerespectarea normelor impuse de Organizația Mondială a Sănătății, dezinteresul masiv al guvernanților au condus la închiderea producțiilor, rând pe rând, pentru fiecare vaccin în parte. De la milioanele de doze de vaccin, care ieșeau anual pe poarta institutului, s-a ajuns ca după 2010 specialiștii să producă doar câteva sute de mii de doze de vaccin antigripal.

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro