cugetarea veche

Reţeaua fraudării sistemului de sănătate bifează o nouă metodă: cu datele personale strânse în campanii umanitare, cel mai mare spital din vestul ţării a făcut sute de internări fictive pentru care a primit bani de la asigurările publice.

 

UPDATE: După ce au fost audiați în cursul nopții, directorul spitalului Athena, Alexandru Szabo, și asistenta șefă, Claudia Doța, au primit mandate de reținere pentru 24 de ore. Cei doi vor fi duși astăzi din nou la audieri, potrivit declarațiilor procurorului Adrian Recu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Clinicile şi spitalele private care îşi rotunjesc veniturile inventând pacienţi şi reţete compensate, pentru care ridică bani frumoşi de la sistemul public de asigurări, au ajuns un fenomen în toate colţurile ţării. "Fără să furăm, nu am face profit din contractele cu asigurările", este motivul invocat de şefii clinicilor care fac uz de fals şi îşi forţează şi angajaţii să meargă pe acelaşi drum, potrivit unor mărturii prezentate în campania EVZ "Medicul de Gardă".

Au inventat peste 500 de pacienţi!

Metoda deconsipirată de SRI în cel mai mare spital privat din vestul ţării întrece tot ce s-a descoperit până acum: medicii şi asistentele Athena Hospital din Timişoara au fost de acord, la iniţiativa conducerii, să facă internări fictive, cu datele personale ale unor bătrâni pe care le adunaseră în campanii umanitare.

În baza internărilor inventate, Casa Judeţeană de Sănătate Timiş a decontat către Athena Hospital din Timişoara sume importante în ultimii trei ani.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au efectuat, miercuri, o percheziţie la spital, de unde au ridicat mai multe documente şi registre de evidenţă care le-ar putea susţine acuzaţiile. Anchetatorii suspectează medicii de la Athena Hospital că au inventat peste 500 de pacienţi pentru care au obţinut deconturi de la Casa Judeţeană.

"Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara efectuează cercetări faţă de angajaţii SC Athena Hospital Timişoara sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, existând suspiciuni că începând cu anul 2012 aceştia au indus în eroare reprezentanţii CJAS Timiş, prezentând pentru decontare servicii medicale fictive. În acest scop au fost întocmite fişe de observaţii clinice generale pe numele unor pacienţi fictivi, în care se menţionează prestarea unor servicii medicale nereale", a declarat procurorul Adrian Grecu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

CNP-uri de la analize "doar cu buletinul"

Surse apropiate anchetei au povestit pentru EVZ că, pentru a face rost de datele personale ale pacienţilor în numele cărora s-au cerut deconturile în baza internărilor fictive, cei de la Athena Hospital au organizat mai multe "campanii" de analize gratuite, printre bătrâni şi persoane cu venituri reduse. Oricine dorea un set de analize, gratis, trebuia să se prezinte la spital cu buletinul. Personalul efectua şi copii după datele personale ale bătrânilor, pentru care ulterior se întocmeau fişele de internare.

Acţionarul grec, coleg de facultate cu şeful CJAS Timiş

Pe lista fictivă de internări se regăsesc şi tinere mămici care veneau la controlul de rutina al sarcinii, dar care ajungeau să figureze, după o vizită de 45 de minute la spital, ca internate două zile.

În general, unităţile sanitare private ajung după mult timp să aibă contracte cu Casa de Sănătate.

În cazul de faţă, spitalul inaugurat în 2010 în urma unor investiţii de peste 12 milioane de euro, a decontat servicii aproape de la început. Coincidenţă sau nu, acţionarul majoritar de la Athena Hospital, doctorul grec Konstantinos Giatras a fost coleg de facultate cu actualul şef al CJAS Timiş, PSDistul Victor Dumitraşcu. Acesta nu a putut fi contactat pentru a ne spune cum i-a facilitat investitorului străin contractul cu CJAS Timiş.

Directorul spitalului: "E o practică în tot sistemul sanitar din România"

Conform surselor EVZ, fraudele de la spitalul amintit au început la finele anului 2011, pe fondul crizei. "Spitalul avea rate mari la bancă pentru investiţia făcută, adresabilitatea nu era foarte mare, însă decontările serviciilor medicale prin Casa de Sănătate reprezenta un venit cert, lunar. Spitalul nu ajungea să aibă numărul nimim de pacienţi posibil a fi decontaţi, astfel că, mai întâi au apărut «excepţii» – cazuri izolate de pacienţi fictivi raportaţi pentru a completa numărul. Ulterior, acutizândse criza, medicii fiind tot mai nemulţumiţi că îşi luau salariile cu întârziere, s-a ajuns la această practică", spun sursele noastre. Alexandru Szabo, actualul director de la Athena Hospital are o declaraţie şocantă: "Am auzit că e o practică în tot sistemul sanitar din România. Relevant însă e dacă pacienţii sunt trataţi corect, conform protocoalelor". La ora închiderii ediţiei, erau la audieri directorul Alexandru Szabo, asistenta şefă şi responsabila cu internări a spitalului.

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/patronul-unui-spital-privat-fura-banii-statului-folosindu-se-de-saraci-1062480.html

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro