In centrul dilemei nu se afla obligativitatea de a vaccina copiii cu cele opt vaccinuri cu o siguranta dovedita in jumatate de secol de practica medicala. Ci cum sa impui aceasta obligativitate? Prin ce mijloace si care sa fie pedepsele pentru cei care nu o respecta? Din proiectul legii vaccinarii (publicat aici de HotNews) unii au retinut doar ca statul i-ar putea trimite la puscarie pe parintii care refuza vaccinarea. O astfel de interpretare este exagerata dar sa admitem ca este cauzata de o eroare existenta in proiectul legii vaccinarii.

Si mai exista o omisiune importanta in acest proiect legislativ: nu se sufla niciun cuvant chiar despre persoana care ar trebui in primul rand sa mearga la puscarie daca programul national de imunizare nu functioneaza bine.

Două sunt cauzele mari și late care au determinat în România scăderea abruptă și alarmantă a ratei vaccinării (în tot acest text mă refer strict la cele opt vaccinuri sigure oferite copiilor de decenii). În primul rând incapacitatea statului român de a asigura aprovizionarea continuă a medicilor cu aceste vaccinuri esențiale. Abia în al doilea rând criza vaccinării de la noi este determinată de refuzul părinților.

Mulți medici mi-au povestit în ultimul an că pur și simplu nu primesc suficiente doze de vaccin și atunci îi trimit pe părinți să-l cumpere din farmacii (deși vaccinul ar trebui să fie gratuit). La fel de mulți părinți mi-au spus că au probleme să găsească vaccinurile necesare chiar și atunci când ar putea să le plătească cu banii jos la farmacie.

Motivele pentru această impotență a statului român nu au fost niciodată clar explicate de un oficial. Într-adevăr, apar periodic probleme independente de România: fabrici din străinătate care întrerup pentru o perioadă fabricarea de vaccinuri pentru a șe moderniza sau care se retrag complet pentru că vaccinurile nu se numără printre cele mai profitabile produse din industria farmaceutică. Dar destule alte state europene sunt prevăzătoare și își construiesc din timp stocuri pentru astfel de situații.

În România, principalul vinovat de criza vaccinării este Ministerul Sănătății (prin instituțiile din subordinea sa). Cum preîntâmpină proiectul legii vaccinării apariția și în viitor a unor situații similare? Obligând autoritățile să asigure stocul necesar de vaccinuri pentru un an. Foarte bine. Dar ce se va întâmpla dacă Ministerul Sănătății nu va respecta această obligație, așa cum nu o respectă nici astăzi?

Proiectul legii vaccinării prevede sancțiuni și amenzi clare pentru toți actorii responsabili de funcționarea proastă a vaccinării: pentru medici, pentru școli și, doar în cazuri grave, pentru părinți. Pentru Ministerul Sănătății se pare că vor fi prevăzute acuzații de abuz sau neglijență în serviciu, dar fără o identificare concretă a responsabililor: ministrul?, secretarul de stat?, un director?. De ce este necesară identificarea clară a responsabililor? Să ne amintim de vaccinul antigripal greșit produs în 2013 de Institutul Cantacuzino, poveste care a ieșit la iveală prin intermediul presei, nu a oficialilor din acel moment de la Ministerul Sănătății. Există un dosar în acel caz pentru neglijență în serviciu, dar urmărirea penală este doar pentru faptă, nu pentru o anume persoană. Deja au trecut aproape doi ani de atunci*.

Cum se întâmplă în alte țări în situații de criză de sănătate publică? Având cazuri de Ebola în țară și aflându-se în mijlocul unei crize de sănătate publică, președintele Statelor Unite a desemnat oficial un singur om responsabil pentru tot ceea ce însemna administrarea și soluționarea acestei crize. Un singur om răspundea cu capul și prestigiul personal în cazul unui eșec.

România are și ea nevoie de un astfel de personaj: trebuie să știm cu nume și prenume cine este răspunzător dacă nu se găsesc suficiente vaccinuri în țară. E o problemă de securitate a sănătății publice și, dacă proiectul de lege prevede sancțiuni pentru toți actorii implicați, de ce nu este identificat clar responsabilul la nivel central și ce pedepse va primi dacă nu își face datoria?

O altă neclaritate a proiectului de lege apare la capitolul drepturile părinților: deși vaccinurile sunt obligatorii, nu este scris niciunde alb pe negru că statul are datoria de a le pune gratuit la dispoziția părinților.

Dincolo de asta, proiectul este confuz în cel mai delicat punct al său: cum vor fi convinși părinții ezitanți să-și vaccineze totuși copiii? La început, proiectul transferă toate pedepsele și sancțiunile asupra școlilor și instituțiilor medicale care vor accepta să înscrie copii nevaccinați, punând astfel în pericol sănătatea celorlalți copii (mai multe despre efectul de protecție de comunitate puteți citi aici). Aceasta este o strategie corectă.

Dar apoi proiectul introduce un nou punct, în totală dizarmonie cu cel anterior: părinții care nu își vaccinează copiii până la împlinirea vârstei de 3 ani pot fi trimiși în judecată pentru “rele tratamente aplicate minorului”. Această prevedere este ruptă complet de realitate și, în plus, inutilă chiar în logica proiectului de lege. De ce inutilă? Refuzul persistent al unui părinte de a-și vaccina copilul generează două pericole potențiale:

  • 1. la adresa sănătății comunității din care face parte copilul. În acest caz, proiectul de lege introduce sancțiuni (care au și rol protectiv pentru comunitate): blocarea înscrierii la grădiniță/școală.

 

  • 2. la adresa sănătății copilului nevaccinat. În acest caz, proiectul de lege prevede posibilitatea trimiterii în judecată a părintelui pentru “rele tratamente”.

Dar cum poți dovedi un tratament rău al copilului dacă acel copil nu s-a îmbolnăvit de o boală care poate fi prevenită prin vaccinare (varianta cea mai probabilă dacă acoperirea vaccinală va reveni la nivelul de peste 80% din populație)? Această măsură pare a fi o inutilă amenințare la adresa părinților și, în plus, dovedește necunoașterea fenomenului din punct de vedere psihologic.

Mai multe studii din ultimii doi ani au arătat clar că “mamele care decid să întârzie sau să refuze vaccinarea nu vor să compromită sănătatea copilului lor, ci iau o decizie despre care cred cu sinceritate că e mai bună pentru copilul lor“. Așadar nu ne aflăm în fața unui “rău tratament“, ci a unei acute lipse de încredere atât în autoritățile medicale, cât și în cele ale statului. Nu poți trimite pe cineva în judecată pentru așa ceva!

Să vedem dacă proiectul românesc de lege respectă recomandările cu privire la politicile vaccinării făcute în 2015 de una dintre instituțiile cu cea mai mare experiență în domeniu, London School of Hygiene&Tropical Medicine:

  • În comisiile de vaccinare trebuie desemnați membri un număr important de cetățeni (reprezentanți ai părinților, etc.) fără reducerea numărului de experți științifici – NU, proiectul include doar medici și reprezentanți ai autorităților în aceste comisii (și, mare victorie, un psiholog);

 

  • Antrenarea comunităților locale și a grupurilor de părinți în activități de informare despre vaccinuri – NU, nimic despre asta in proiect;

 

  • Investiții în cercetarea prin care să aflăm cum poate fi recâștigată încrederea părinților în medicina modernă în general, și în vaccinuri în particular – NU;

 

  • Includerea liderilor religioși în explicarea programelor de imunizare – NU, în condițiile în care Patriarhia Română a declarat că susține vaccinarea;

 

  • Suficiente informații despre vaccinuri oferite publicului – PARTIAL DA, informații au început deja să existe, au fost organizate mai multe runde de discuții între autorități, medici, pacienți și asociații de părinți, dar încă nu există o campanie națională susținută;

 

  • Timp acordat populației pentru explicarea schimbărilor din politicile de vaccinare – DA, faptul că proiectul de lege a ajuns în media înaintea punerii sale în dezbatere publică oferă spațiu larg pentru apariția de sugestii, îmbunătățiri și răspândirea informației înainte ca proiectul să fie publicat oficial;

 

  • Construirea de încredere chiar printre medici – DA, proiectul prevede organizarea de cursuri speciale pentru medici, studenții la medicină și asistentele medicale. Aceste cursuri sunt necesare deoarece, subliniază raportul, “ca și politicienii, unii medici pot ceda emoției publice și să contrazică dovezile științifice doar pentru a-și păstra pacienții”.

Și cum tot a venit vorba de politicieni, ai noștri nu au ratat nici această ocazie pentru a dezamăgi. Foarte ciudată a fost reacția de marți a ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care a ezitat în a susține chiar miezul proiectului: condiționarea înscrierii la școală de vaccinare. Grupul care a lucrat la acest proiect a fost constituit chiar la inițiativa ministrului Bănicioiu, care a putut avea contact în orice moment cu conținutul proiectului. La fel de dezamăgitoare a fost reacția deputatului liberal Diana Tusa care, deși afirmă că susține vaccinarea, se opune proiectului pe motiv că dreptul unui singur copil la educație primează în fața dreptului mai multor copii la sănătate.

În ciuda tuturor defectelor existente, apariția acestui proiect e o veste foarte bună. Există încă timp pentru îmbunătățirea lui, dar vocile anti-vacciniștilor isterici trebuie ignorate. Isteria și conspirita nu au ce căuta într-o discuție unde este nevoie de multă luciditate și bun-simț. În schimb vocile părinților îngrijorați trebuie ascultate, auzite și luate în serios. Pentru că acești părinți “nu sunt anti-știință, ci solicită mai multă știință si mai multe dovezi în privința siguranței pe termen lung a vaccinurilor “.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro