Vaccinurile administrate în doze mari sunt cu 24% mai eficiente în protejarea persoanelor de peste 65 de ani împotriva gripei și a complicațiilor sale, indică un studiu publicat miercuri în revista medicală americană New England Journal of Medicine (NEJM) și preluat joi de AFP.

Foto: (c) Radu TUȚĂ / AGERPRES ARHIVĂ

Testul clinic s-a desfășurat pe aproape 32.000 de participanți în 126 de centre de cercetare din Statele Unite și Canada, în timpul perioadelor de gripă din 2011/2012 și 2012/2013 din emisfera nordică.

Cercetătorii au comparat un vaccin antigripal trivalent în doză mare cu unul normal la persoane de peste 65 de ani. Concluziile acestora au arătat că vaccinul administrat în doză mare este sigur și determină un răspuns mai puternic al anticorpilor, protejând astfel mai bine populația vârstnică, mai vulnerabilă.

Studiul mai arată că un asemenea vaccin ar putea duce la evitarea spitalizărilor, pneumoniilor, problemelor cardio-respiratorii și consumului de medicamente.

Gripa sezonieră a dus în medie la 36.000 de morți anual și a necesitat 226.000 de spitalizări pe an în Statele Unite între 1990 și 1999, subliniază cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universității Vanderbilt. Persoanele de peste 65 de ani sunt mai susceptibile să dezvolte complicații ale gripei, în rândul acestora înregistrându-se majoritatea deceselor și spitalizărilor cauzate de această infecție virală.

Potrivit studiului, vaccinul în doză mare ar duce la evitarea unui caz de gripă din patru la vârstnici.

Vaccinul Fluzone în doză mare conține de patru ori mai multe antigene decât vaccinul antigripal standard, încheie AFP.

AGERPRES/ (AS — autor: Lelia Bretan, editor: Ana Bîgu)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro