Deşi Ministerul Sănătăţii a anunţat, pe la jumătatea lunii august, că procedura de achiziţie a vaccinului pneumococic s-a finalizat, iar campania de vaccinare începe în luna septembrie, până astăzi, la DSP Brăila nu a ajuns nicio astfel de doză • vaccinul a fost introdus pe lista celor gratuite în Programul Naţional de Vaccinare, anul trecut, când în fruntea ministerului era tehnocratul Vlad Voiculescu • o doză de acest tip costă pe puţin 250 lei în farmacie, numai că părinţii cheltuiau cel puţin 750 lei pentru a achiziţiona toate cele trei doze necesare imunizării bebeluşilor la 2 luni de viaţă, la 4 luni şi la 11 luni precizeaza obiectiv_voceabraila.

Autor   Sursa obiectivbr.ro

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro