România pierde, în fiecare an, mii de medici, iar agenţiile care îi recrutează pentru posturi din Vest câştigă bani grei de pe urma lor. Pentru un specialist cu experienţă medie, o agenţie de recrutare primeşte de la spitalul din Occident chiar şi douăzeci de mii de euro. Câştigurile din exportul de halate albe sunt aşa de atractive, încât unii medici şi-au făcut propriile firme de recrutare.

Corina Soare este medic rezident la un spital din București și, în urma cu câteva luni, s-a hotarât să emigreze. A intrat în legătură cu o agenție specializată în recrutarea medicilor tineri și a gasit un post în Irlanda. Acolo va câștiga 2.500 de euro pe lună, de zece ori mai mult ca în țară.

„În domeniul meu, în anestezie, solicitarea e mare, oferta e foarte bună si foarte mulți pleacă și foarte puțini se mai întorc”, spune Cristina Soare.

Pentru recrutarea fiecărui medic specialist, agenţia primeşte de la spitalul din Vest între 6.000 şi 10.000 de euro. Suma se poate dubla, în funcţie de experienţă.

„Comisionul pe care-l percepe agenția este de 20 la sută din salariul anual al doctorului, aceasta suma neinfluențând salariul medicului, pentru că spitalele-client au un buget aparte, pentru recrutare”, explică Marc Laurențiu, reprezentantul unei agenţii de recrutare de medici.

Datele Colegiului Medicilor arată că, între 2008 şi 2013, din România au plecat peste 14.000 de medici. Cei mai mulţi, 3.500 au ajuns în Germania, 3.000 - în Marea Britanie, iar alţi 2.300 în Franţa.

Medicii generalişti, cei de familie, chirurgii şi anestezişti au plecat în număr mare. Spitalele din nordul Europei caută psihiatri.

„Medicii specialiști au salarii începand cu 3.000 de euro net în țări ca Danemarca, Norvegia. În Marea Britanie, încep de la 4.000 de euro net”, afirmă Vlad Sarca, directorul unei agenţii de recrutare de medici.

De la găsirea postului în străinătate şi până la plecarea efectivă se scurg, de obicei, între trei şi şase luni. Cel mai mult timp este necesar pentru obţinerea documentelor. Din exodul medicilor au de câştigat nu doar agenţiile de recrutare, ci şi firmele care organizează târguri de locuri de muncă. O astfel de firmă este deţinută de trei medici, care din 2008 organizează târguri în România şi în strainatate.

„Din ce observăm în târguri, mai în toate ţările, există o tendinţă la stabilizare a pieţei de recrutare”, spune Costin Minoiu, fondatorul unui târg de locuri de muncă pentru cadre medicale.

Pentru pregătirea medicilor care au emigrat în ultimii cinci ani, statul a cheltuit peste 160 de milioane de euro. Cum foarte puţini se mai întorc în ţară, aceşti bani pot fi consideraţi pierduţi.

În România mai sunt acum 40.000 de medici specialişti, fără a-i lua în calcul pe stomatologi şi pe rezidenţi. În România, medicii câştigă între 200 şi 1.500 de euro pe lună, de 8 ori mai puţin ca în ţările din vestul Europei.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro