Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat luni că, în prezent, sunt probleme "minore" cu funcţionarea sistemului cardului de sănătate, adăugând că "nu mai sunt acele probleme din primele trei zile".
"În momentul de faţă, sunt probleme minore, inerente unui început, dar nu mai sunt acele probleme din primele trei zile. (...) Din punct de vedere tehnic, un asemenea proiect de dimensiunea cardului naţional, sigur că avea şi probleme inerente, de început, dar pe care în mare parte le-am intuit, altele nu, dar am încercat să le gestionăm aşa cum apăreau şi în timp real. Sistemul funcţionează. Noi sperăm ca, în două luni, marea majoritate a cardurilor existente (...) să ajungă la cetăţeni. Probabil că 100% nu se va întâmpla niciodată, pentru că sunt foarte mulţi cetăţeni plecaţi în străinătate şi care vin când au un motiv", a declarat Ciurchea, la finalul audierii de la Grupul parlamentar liberal din Camera Deputaţilor.
El a susţinut că sunt şi oameni care doresc să pună "piedici" sistemului cardului de sănătate. "Sunt şi oameni care doresc să îi pună piedici, cei care nu vor să se schimbe nimic în sistem şi să rămână sistemul ca şi până acum", a spus Ciurchea. Întrebat dacă se referă la medicii de familie, el a răspuns: "Furnizorii în general, nu fac adresă la unul sau altul că toată lumea se opune schimbărilor în general".
Preşedintele CNAS a punctat că au fost pacienţi care au venit la Casă fără motiv sau nu făceau parte din acele categorii care ar fi trebuit să vină. "Din acele categorii, care trebuiau să vină, făceau parte cei care şi-au pierdut cardul, a fost deteriorat sau furat, cei care nu vor să folosească cardul din motive de conştiinţă, religie, sau un pacient care, la momentul emiterii cardului, era asigurat şi acum nu mai este asigurat sau între timp nu a fost asigurat şi a devenit asigurat. Cardul, dacă a fost emis şi de mâine nu mai eşti asigurat, el rămâne în posesia ta, dar nu mai produce efectele", a explicat Ciurchea.
Pe de altă parte, deputatul PNL Horia Cristian a subliniat că CNAS nu are instrumentele necesare pentru a face publicitate sau pentru a transmite fiecărui cetăţean care sunt obligaţiile şi drepturile lui, acest lucru aparţinând în exclusivitate Guvernului, care trebuia să facă publicitate proiectului. În replică, Vasile Ciurchea a menţionat că instituţia pe care o conduce "a comunicat de câte ori a putut". "Nu ştiu dacă există o dimensiune a publicităţii să ştie cineva cât este suficient. De câte ori am putut, am comunicat prin intermediul presei, prin comunicate, prin adrese trimise caselor şi de acolo mai departe la furnizori. Probabil, dacă mai stăteam trei luni, tot nu era suficientă comunicarea", a conchis şeful CNAS. AGERPRES