Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), instituţia responsabilă de un buget de peste 5 mld. euro, vine la ZF Pharma Summit’14, evenimentul care va avea loc pe 29 şi 30 septembrie.
Ciurchea a preluat la finalul lunii iunie această funcţie, mandatul său întinzându-se până în iunie 2017. El nu este pentru prima dată în această poziţie. În perioada februarie 2007 – ianuarie 2009 s-a aflat de asemenea la conducerea CNAS, principalul finanţator al sistemului de sănătate. Înainte de a fi numit în 2007 la conducerea CNAS, Ciurchea a fost, printre altele, director la Agenţia Naţională de Programe din Ministerul Sănătăţii şi director general al CNAS.
CNAS are anul acest aun buget de 22,5 mld. lei (peste 5 mld. euro), în uşoară scădere comparativ cu 2013, cele mai mari fonduri fiind alocate către spitale şi către medicamente.
Ziarul Financiar va organiza luna aceasta a treia ediţie a ZF Pharma Summit, un eveniment care, pe parcursul a două zile, îi va aduce laolaltă pe cei mai mari jucători din sectorul de medicamente şi de servicii medicale private.
Pe 29 şi 30 septembrie, autorităţile se vor întâlni cu medici, farmacişti, reprezentanţii companiilor farmaceutice şi ai spitalelor în cadrul unor discuţii despre cele mai fierbinţi subiecte ale momentului.
În prima zi discuţiile vor fi centrate în jurul pieţei de medicamente, o industrie de peste 2,6 mld. euro, dar care anul acesta s-a dovedit dificilă pentru companii. În ziua a doua, invitaţii se vor aşeza la masă pentru discuţii despre piaţa de servicii medicale private.