Oamenii ar trebui să înceteze să mai cheltuiască zadarnic bani pe suplimente alimentare, afirmă un grup de medici, în urma rezultatelor a trei studii ample care arată că majoritatea suplimentelor de multivitamine şi minerale sunt ineficiente în ceea ce priveşte reducerea riscului de îmbolnăvire, ba chiar, în unele cazuri, se pot dovedi nocive.

Cele 3 studii, publicate în jurnalul Annals of Internal Medicine, cuprind 2 noi studii clinice şi o revizie a 27 de studii anterioare. Din toate rezultă că nu există dovezi ale faptului că administrarea zilnică de suplimente de multivitamine şi minerale ar preveni ori încetini declinul cognitiv sau instalarea unor boli cronice precum maladiile cardiace şi cancerul.

”Mesajul e simplu: cele mai multe dintre suplimente nu previn  bolile cronice ori decesul, utilizarea lor nu este justificată şi ar trebui evitată”, declară tranşant medicii autori ai studiilor, într-un editorial publicat împreună cu rezultatele cercetărilor.

Mesajul este adresat în mod special persoanelor care nu prezintă simptome de deficienţă nutriţională – adică marea majoritate a populaţiei SUA – deoarece, de multe ori, aceste persoane consumă cantităţi mari de suplimente, fără a avea nevoie de ele.

Serii întregi de studii au arătat că administrarea acestor suplimente nu are niciun impact benefic asupra sănătăţii – „şi totuşi oamenii continuă să ia suplimente - la ora actuală, în cantităţi mai mari ca oricând”, spune dr. Edgar Miller, unul dintre cei 5 autori ai editorialului şi profesor de medicină şi epidemiologie la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore.

După părerea lui, preocuparea de a lua supliment ar putea avea o componentă psihologică. În ciuda dovezilor că suplimentele nu aduc beneficii marii majorităţi a populaţiei, unele persoane se conving singure că au nevoie de suplimente pentru că le-ar lipsi nutrienţii necesari din alimentaţie.

Aceste noi studii confirmă rezultatele unor cercetări anterioare, care arătau că, în general,suplimentele alimentare, inclusiv vitamine B şi antioxidanţi, nu aduc beneficii, iar dozele mari de beta-caroten, vitamina E şi, probabil, şi vitamina A chiar măresc rata deceselor.

Vânzările de multivitamine au sporit an de an în SUA, ajungând, în 2010, la 28 miliarde USD. Tendinţe similare se înregistrează şi în Marea Britanie şi alte ţări europene.

Industria producătoare de suplimente susţine că, în cazul multor americani, doza zilnică necesară de vitamine nu poate fi asigurată doar prin alimentaţie, însă lucrurile nu stau aşa.

„Industria de profil încearcă să creeze impresia că avem deficienţe de vitamine, dar studii randomizate arată nu avem cu toţii asemenea deficienţe şi nu avem niciun beneficiu de pe urma vitaminelor”, spune dr. Miller.

În revizia celor 27 de studii clinice anterioare, care cuprindeau în total 450.000 de adulţi vârstnici, cercetătorii nu au găsit nicio dovadă că suplimentele alimentare ar avea vreun efect benefic în ceea ce priveşte prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă.

Într-un alt studiu, cercetătorii au examinat  efectele administrării unei combinaţii de nutrineţi – inclusiv vitaminele A, C, E, B şi beta-caroten – la 6000 de bărbaţi de peste  65 de ani, care au fost urmăriţitimp de 12 ani. Performanţele cognitive şi capacităţile verbale ale participanţilor care au luat suplimente nu s-au dovedit diferite de cele ale subiecţilor care primiseră doar un placebo.

În al treilea studiu, cercetătorii au încercat să afle dacă dozele mari de multivitamine şi minerale pot preveni atacurile de inimă, atacul vascular cerebrale şi decesul la 1700 de persoane care suferiseră deja câte un atac de cord. După o urmărire cu durata medie de 5 ani, rezultatele nu au evidenţiat diferenţe între participanţii care luaseră suplimente şi cei care nu luaseră.

”Considerăm cazul rezolvat: adăugarea celor mai multe suplimente de minerale ori vitamine la dieta adulţilor bine hrăniţi nu aduce niciun beneficiu categoric şi poate fi chiar dăunătoare”, au afirmat specialiştii în editorialul semnat de ei.

Sursa: Live Science

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro