Principalul obiectiv al proiectului îl reprezintă creşterea ocupabilităţii elevilor înscrişi în sistemul naţional de învăţământ şi a studenţilor la medicină şi dezvoltarea aptitudinilor de muncă a acestora, prin asigurarea de servicii de orientare şi consiliere profesională adaptate la nevoile grupului ţintă şi organizarea de stagii de pregătire practică, în vederea îmbunătăţirii inserţoiei acestora pe piaţa muncii.
Grupul ţintă al acestui proiect este reprezentat de 180 de studenţi la medicină şi 170 de elevi. Fiecare student înscris în acest proiect va beneficia de o subvenţie de 1.000 lei dacă va îndeplini toate cerinţele impuse stagiul de practică; în urma unui rest final se vor acorda 15 premii speciale pentru studenţii cu cele mai bune rezultate.
De asemenea, proiectul îşi propune să faciliteze tranziţia de la şcoală la activitatea profesională prin organizarea de stagii de practică profesională de radiologie în cadrul unui spital cu tradiţie de peste 20 de ani în domeniu. Un alt obiectiv al acestui proiect este îmbunătăţirea oportunităţilor de efectuare a stagiilor de practică în radiologie şi imagistică medicală pentru 180 studenţi ai Facultăţii de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” Bucureşti.
În plus, se va organiza câte o campanie de informare pe an, pentru elevi şi studenţi, astfel încât aceştia să înţeleagă importanţa consilierii şi orientării profesionale şi cea a efectuării unui stagiu de practică.
„Prin practica de radiologie organizată în cadrul proiectului în Departamenul de Radiologie Imagistică Medicală şi Radiologie Intervenţionala din IC Fundeni studenţii îşi vor dezvolta abilităţile şi orizontul medical prin îmbinarea noţiunilor teoretice cu cele practice, asistând la modalităţile de explorare radio-imagistică ale pacienţilor într-un context clinico-biologic bine stabilit şi învăţând alături de specialiştii radiologi cum se analizează o examinare radiologică standard, ecografică, CT sau RM si cum trebuie integrată informaţia obţinută în vederea alegerii tratamentului optim pentru pacient, acest lucru prespunând un dialog multidisciplinar şi multiparametric” a declarat prof. univ. dr. Ioana Lupescu, manager proiect.