Specialitate de graniță și obiect al disputei dintre ortopezi și neurochirurgi, chirurgia spinală s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 15 ani. Aparatura performantă, metodele sofisticate și precise de diagnostic, dezvoltarea unei adevărate industrii a implanturilor, toate au făcut ca, la ora actuală, operațiile pe coloană să nu mai vizeze doar stabilizarea acesteia, ci și refacerea funcționalității și a echilibrului fiziologic.

Aflat printre cei mai buni 100 de medici din Germania, conform unui sondaj de opinie în rândul pacienților, dr. Gregor Ostrowski figurează printre cei mai buni specialiști din lume în chirurgia coloanei vertebrale. Pe la Clinica de chirurgie spinală Karlsbad-Langensteinbach din Germania, vestită în toată Europa și nu numai, au trecut politicieni, vedete ale muzicii și alte celebrități, cu multiple probleme de sănătate.

De ce este nevoie pentru succesul chirurgiei spinale? Nu ajunge doar aparatura de ultimă generație, întreaga infrastructură a clinicii trebuie să fie foarte bine pusă la punct, inclusiv din punct de vedere al personalului medical, explică dr. Ostrowski.

„Problemele coloanei vertebrale sunt foarte multe și variate. În primul rând, trebuie pus un diagnostic corect, astfel încât persoana să fie trimisă din timp la specialist. Pot fi deformări din naștere, tumori, infecții, afecțiuni degenerative, iar pacienții au vârsta între unu și 90 de ani, ceea ce complică și mai mult situația. Chirurgul trebuie să stăpânească numeroase tehnici, iar pregătirea unui specialist în chirurgie spinală este foarte îndelungată. Eu mă ocup de acest domeniu de 15 ani”, explică medicul.

Relația cu Timișoara s-a dezvoltat prin intermediul Asociației pentru Dezvoltarea Ortopediei și Traumatologiei în Timișoara și județul Timiș, al cărei președinte-fondator este prof. dr. Dan V. Poenaru. Au existat vizite reciproce, conferințe, stagii de pregătire teoretică și practică, precum și intervenții chirugicale efectuate în comun, iar toate acestea vor continua. Dr. Gregor Ostrowski a primit, recent, ca recunoaștere a activității desfășurate în beneficiul Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, titlul de „visiting professor” al instituției.

Rigori și satisfactii

Viața unui specialist de vârf în chirurgie spinală nu este simplă și impune constrângeri. Durata unei intervenții variază de la o oră până la 10-12 ore, timp în care chirurgul trebuie să stea în picioare și să fie extrem de atent. Cum rezistă dr. Gregor Ostrowski?

„Cu antrenament se poate reuși. Trebuie foarte multă disciplină, pentru că nu-ți poți permite să-ți pierzi concentrarea. Pentru mine am timp doar seara și în weekend. Înainte de ora 7 sunt în clinică, iar acasă sunt pe la 7-8 seara”, a spus medicul.

„Dar, în același timp, chirurgia spinală este o specialitate foarte interesantă. Poți să vezi fete cu scolioză, care vin cu ținuta deformată, iar după operație își revin și se pot simți frumoase, psihicul lor înflorește. Vin pacienți cu tumori sau paralizați în urma unor accidente. În câteva săptămâni se ridică și merg pe picioarele lor. Atunci știi că toată munca ta merită făcută”, a continuat dr. Ostrowski.

De ce fug medicii din Romania?

La această întrebare, doctorul Ostrowski răspunde măsurându-și cuvintele: „Cred că pleacă pentru că își doresc o dezvoltare profesională mai bună, au parte de aparatură mai performantă și, probabil, banii sunt și ei un motiv. Personal, sunt impresionat de medicii români, cum sunt doctorii Iulian Popa și Manuel Oprea, care încearcă să răzbească în țara lor”.

În paranteză fie spus, dintre specialiștii timișoreni care s-au pregătit în chirurgie spinală la Karlsbad-Langensteinbach, doar cei doi medici menționați au revenit în țară. În clinica din Germania pe care o conduce dr. Ostrowski, se pregătesc sub „bagheta” chirurgului Ostrowski nu doar medici din România, ci și din Ucraina, Rusia, Iordania, Qatar sau Grecia.

La final, am cerut și un sfat pentru menținerea unei coloane vertebrale sănătoase și am primit un răspuns limpede: „Aveți nevoie, în primul rând, de o poziție corectă. După aceea, trebuie asigurată o dezvoltare corespunzătoare a musculaturii din jurul coloanei vertebrale, ceea ce nu se poate obține altfel decât prin exerciții fizice regulate”.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro