Acest articol nu vă prezintă cazuri noi, zguduitoare, în care pacienţii sunt uitaţi pe holurile spitalelor, trataţi incorect sau ucişi de neglijenţa sau de lipsa de experienţă a cadrelor medicale. Acest articol este despre cei care au suferit cu ani în urmă din cauza erorilor medicale şi care se luptă, de-atunci, pentru a scoate adevărul la iveală. Parcursul lor, al victimelor unui act medical incorect, este anevoios şi plin de piedici.
Cazul cutremurător al micuţului Sebastian
„Un proces de malpraxis durează, în medie, patru ani. Dacă îmi spuneţi că a durat cinci sau şase ani, nu mă miră”, declară Cristian Bărcan, avocat specializat în malpraxis, pentru emisiunea „Adevărul despre România”, difuzată de Prima TV. Sunt însă exemple care ne arată că şapte ani de expertize medicale, de drumuri către comisii de specialitate, la tribunal şi declaraţii la secţiile de poliţie se încadrează, din păcate, în normalitatea unei Românii anormale.
Este, pe scurt, povestea lui Nansi şi a Alinei Lungu. Un caz mediatizat încă din anul 2007, când Alina l-a născut, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, pe Sebastian, unicul fiu al celor doi
soţi. Mama a fost lăsată singură în sala de naşteri, după ce i s-a administrat anestezia peridurală. A durat aproape o oră, minute cruciale care au decis soarta fiului ei. În timpul travaliului, lui Sebastian i s-a înfăşurat cordonul ombilical în jurul gâtului şi s-a născut aproape mort. A stat trei săptămâni în comă şi a fost externat din spital când încă nu vedea şi nu putea să se hrănească.
„Îmi era frică să nu-l omor” povesteşte Alina. „La fiecare masă îi introduceam un tub prin nas prin care îi dădeam laptele”. Alina a învăţat să îi facă gavaj fiului său, deşi risca să îi perforeze plămânii la fiecare hrănire a copilului. De acest pericol a scăpat când lui Sebastian i s-a făcut operaţia de gastrostoma. O modalitate prin care se permite introducerea alimentelor direct în stomac printr-o sondă, evitându-se esofagul. Sebastian are 7 ani. Sebastian nu a mâncat niciodată altfel. Sebastian nu va gusta niciodată îngheţată.
Alina Lungu luptă de 7 ani să-i facă dreptate fiului său, Sebi FOTO Arhiva personală
Şapte ani de luptă cu sistemul
Părinţii sunt hotărâţi să lupte până când copilului i se va face dreptate. Sunt decişi să meargă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru a scoate în evidenţă durata nepermis de lungă a procesului. Pentru a spune că, după trei expertize medico-legale care arată legătura de cauzalitate dintre ce s-a petrecut în timpul travaliului şi starea de acum a lui Sebastian, nimeni nu este tras la răspundere. Să spună că prima expertiză a INML-ului a fost contestată de poliţie, chiar dacă nu are competenţă. Şi că sunt medici care au refuzat să trateze mama şi fiul pentru că sunt cei care „au vorbit”.
Dar, până atunci, lupta lor se duce acasă. Pentru că nimeni nu îi întreabă la cât se ridică costurile îngrijirii unui copil cu paralizie cerebrală. Sume uriaşe pentru o familie din pătura de mijloc. Asta fără să ţinem cont de intervenţiile chirurgicale, multe dintre ele efectuate în afara ţării.
„Mi-au distrus viaţa“
Gabriela Rândaşu
Educatoarea Gabriela Rândaşu a fost diagnosticată cu cancer după doar un consult superficial al unui profesor faimos, la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu” din Bucureşti, apoi şi-a petrecut următorii ani chiriaşă prin spitalele din Capitală. În decembrie 2004, femeii i-a fost rezecţionată o importantă parte din mandibulă.
O lună mai târziu, biopsia releva că femeia nu suferea de cancer, astfel că fusese mutilată degeaba. În vara lui 2006 i s-a pus o proteză din metal. Soluţie permanentă, spunea chirurgul, provizorie, avea să afle Gabriela, doi ani mai târziu.
Condilul (proteza metalică) a fost de la bun început greşit. „A fost comandat pentru partea stângă, dar avem nevoie pentru dreapta”, ne-a povestit Gabriela Rândaşu. „Şi era prea mare pentru maxilarul meu. Nu mi-au spus că pe acest condil nu se pot fixa proteze dentare, nu mai vorbim de implant. Şi, pentru că nu era acoperit şi cu muşchi, pielea s-a subţiat treptat, până când partea metalică s-a exteriorizat”.
Femeia a fost trimisă la un alt medic, de data aceasta chirurg plastician, care să rezolve problemele legate de estetică. Însă nici acolo lucrurile nu au mers pe un făgaş firesc. „Mi-a luat muşchi de pe spate, dar nu a ţinut cont de faptul că nu avea cum să îl irige cu sânge. Şi, peste doar o lună, muşchiul a necrozat. A trebuit să mă operez din nou, pentru a scoate ţesutul mort”, îşi continuă Gabriela povestea.
În 2009, soţii Rândaşu şi-au ipotecat apartamentul şi, cu banii obţinuţi din împrumutul bancar, au plecat în Germania, unde Gabrielei i s-a reconstruit mandibula. Apoi i-a dat în judecată cei doi medici pentru malpraxis. Dar sunt deja cinci ani de când au început procedurile juridice şi încă nu există o expertiză medico-legală finalizată.
„Este o mare afacere să asiguri sănătatea“ Dr. Tudor Ciuhodaru
Toate cadrele medicale din România au obligativitatea de a încheia o asigurare de malpraxis pentru a putea să activeze în unitaţile medicale. Dar deputatul Tudor Ciuhodaru, medic la Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Iaşi, declară: „Este o mare afacere să asiguri sănătatea. Sunt peste două sute de mii de lucrători în acest domeniu şi sunt milioane de euro strânşi în fiecare an. Iar faptul că societăţile de asigurare câştigă nu este deranjant, problema este că nu despăgubesc corect”.
Datele de la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară confirmă acest lucru. În anul 2011, totalul primelor brute subscrise de către societăţile de asigurare în poliţe de malpraxis se ridică la 18.027.376 de lei. Însă suma indemnizaţiilor brute plătite, deci daune materiale achitate în cazuri de malpraxis, ajunge la doar 1.040.156 de lei. Situaţia este similară cu ce s-a întâmplat în 2012: primele brute subscrise s-au ridicat la 22.882.971de lei, în timp ce indemnizaţiile brute plătite au însumat 2.104.072 de lei. Iar anul trecut, în 2013, primele brute subscrise au fost de 17.852.062 de lei, în timp ce doar 427.018 de lei au mers către victimele erorilor medicale.
„Este incorect să calculăm procentajul sumelor din indemnizaţiile brute plătite într-un anume an”, ne spune Aura Căuş, director departament subscriere răspundere civilă la una dintre marile societăţi de asigurare din România. „Cu fiecare caz de malpraxis în care este implicat unul dintre clienţii nostri suntem nevoiţi să facem un fond în care se păstrează suma maximă pe care o putem datora pacientului, în cazul în care actul de malpraxis este dovedit. Pentru că procesele se pot întinde pe durata unor ani, aceşti bani nu pot fi încadraţi la sumele brute plătite, dar nici ca un câştig al asigurătorului”, completează Aura Căuş.
