Personalul medical este incurajat sa foloseasca substantele dezinfectante in munca intreprinsa, cu atat mai mult cu cat 30% din bolile infectioase se transmit din cauza mainilor murdare, a declarat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Bals”, cu prilejul conferintei „Salveaza vieti: spala-te pe maini!”, campanie initiata impreuna cu Organizatia Mondiala a Sanatatii.

„Daca lucrati in mediul spitalicesc si, respectiv, daca lucrati la terapie intensiva, atunci, acolo veti folosi substante dezinfectante care sa si omoare germenii patogeni care raman pe piele”, a explicat managerul institutului.

Au fost intreprinse studii cu privire la germenii care cresc in mediul de lucru al personalului medical, iar rezultatele au fost "bune", conform managerulului Institutului "Bals".

„Noi incercam sa promovam modelul de prevenire a infectiilor nozocomiale pe care l-am instituit la Institutul “Matei Bals” de ani buni de zile si pe care l-am dezvoltat cu tot felul de studii-pilot. Am ajuns intr-acolo incat sa facem culturi de pe mainile personalului, respectiv de pe device-uri, de pe telefoanele mobile, de pe tastaturile de la computer ca sa vedem ce germeni cresc. Rezultatele nu au incetat sa apara si au fost foarte bune din punctual nostru de vedere, asta insemnand ca doar la doi medici am gasit germeni patogeni, ceilalti au avut flora absolut normala, saprofita”, a explicat prof. Streinu-Cercel.

Totodata, managerii de unitati medicale care identifica infectii nosocomiale nu ar trebui pedepsiti, ci apreciati, pentru ca astfel se poate face preventia. „Eu as da managerilor de spitale un plus atunci cand ar identifica infectiile nosocomiale pentru ca acest lucru atrage dupa sine si masuri de prevenire ale unor astfel de situati”, a mai spus Streinu-Cercel.

Campania "Salveaza vieti: spala-te pe maini!" a fost lansata de Organizatia Mondiala a Sanatatii, impreuna cu Institutul National de Boli Infectioase "Matei Bals" si atrage atentia asupra igienei mainilor personalului medical, ca un prim pas in prevenirea si controlul infectiilor intraspitalicesti.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro