Unul dintre virusurile care au chinuit omenirea in trecut este pastrat de doua mari puteri precum SUA si Rusia. Aceste tari nu vor sa il distruga de teama ca variola se va reintoarce.
Variola a omorat in intreaga lume intre 300 si 500 de milioane de persoane. Virusul ei inca exista, dar a fost eradicat din mediul inconjurator, scrie news.com.au. Ultimele tulpini se gasesc in laboratoarele americane si rusesti, fiind pastrate in conditii de securitate maxima.
Specialistii din intreaga lume au cerut celor doua tari sa il distruga, de teama pericolului pe care un atentat terorist asupra acestor obiective il prezinta. Rusii si americanii insista sa il pastreze pentru a putea crea un vaccin util in cazul unei eventuale reveniri a acesti boli ucigase. Exista si specialisti care afirma ca mostrele din aceste tulpini virale au fost distruse cu mult timp in urma.
Specialistii vor sa scape de virus
Initiativa a fost sustinuta si de doctorul D.A. Henderson, din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), organism ce a dus o campanie de succes prin care variola a fost eradicata. Expertii OMS au cazut de acord ca si ultimele tulpini trebuie distruse, insa nu s-a specificat cu exactitate cand va avea loc acest lucru.
Ministrii Sanatatii din intreaga lume se vor intalni in cursul acestei luni pentru a dezbate, printre altele, ce se va intampla cu virusul, care si acum exista in unele laboratoare. Vaccinurile si medicamentele existente astazi pe piata sunt eficiente si par sa elimine necesitatea unor tratamente noi obtinute in viitor chiar din respectivul virus.
Incertitudine si temeri
"In ciuda acestor descoperiri, mai e mult de facut", scrie doctorul Inner Damon intr-un articol aparut in revista "PloS Pathogens". Au aparut chiar si ingrijorari conform carora biologia sintetica poate face posibila crearea unei noi versiuni a variolei. Ingrijorarile americanilor nu sunt impartasite de specialistii in domeniu.
Doua comitete ale OMS au ajuns, toamna trecuta, la concluzia ca nu mai este nevoie de un asemenea virus, unii medici afirmand insa atunci ca necesitatea se poate impune pentru productia de vaccin. Marile puteri ale lumii sunt preocupate de masurile pe care le poate lua omenirea in viitor, in cazul unei epidemii, si prefera astfel sa mai astepte pana sa ia o masura radicala.