Norme Coca 2023 - 2024

Probabil că număratul oilor este cel mai vechi sfat pentru a adormi, pe lângă paharul de lapte cald. Însă, se pare că număratul oilor nu te va face să vizitezi mai repede tărâmul lui Moş Ene.

Ideea că oile din capul tău care sar peste un pârleaz te vor adormi este doar un mit care mai degrabă te ţine treaz. Teoria îşi are rădăcinile la ciobanii din vechime care dormeau pe câmp. Pentru a reuşi să se liniştească şi să adoarmă, se apucau să numere oile turmei ca să se asigure că toate sunt la un loc şi în siguranţă, notează „Huffington Post“.

Însă această tehnică nu prea pare aplicabilă în timpurile moderne. Atunci când adormi, este mai relaxant să-ţi ocupi mintea cu gânduri pasive, liniştite, şi nu cu ceva activ sau foarte activ ca număratul oilor din turma pe care oricum nu o ai.

„Trebuie să ţii cont de oile alea. Îţi ia mult timp să le numeri pe toate. Ce nu vrei să faci, de fapt, este să activezi acele părţi ale creierului care se ocupă de procesarea informaţiilor“, ne sfătuieşte dr. Michael Decker, specialist în somn.

Pentru amuzament, iată şi un studiu efectuat de publicaţia „Fermierul Modern“. Un om de ştiinţă zoolog la „Sheep Experiment Station“ (Staţia Experimentală a Oilor), a cărui slujbă chiar este să numere oi, a fost întrebat dacă această sarcină induce somnul. Verdictul? „Am încercat să număr oi odată ca să adorm, însă nu m-a ajutat. Este greu să-ţi imaginezi oile sărind peste un pârleaz deoarece nu e ceva ce ele fac în mod obişnuit. Trebuie să le cam obligi să facă asta“, mărturisea cel care numără oile zi de zi.

Somnul vine cu ajutorul unei plaje liniştite, nu cu oi agitate

Ca să adormi mai uşor mai degrabă foloseşte-ţi imaginaţia pentru a crea o scenă relaxantă, cum ar fi o plajă liniştită. De fapt, un studiu din 2001 a demonstrat că cei care sufereau de insomnie adormeau mai repede dacă se foloseau de „distrageri imagistice mentale“. Participanţii la studiu au primit sarcina să-şi imagineze o situaţie interesantă, dar plăcută şi relaxantă în acelaşi timp.

Specialistul în somnologie, dr. Decker, este de acord că acest exerciţiu de imaginaţie pare a fi cea mai bună strategie pentru calmarea unei minţi încordate. Sfatul lui este să încercăm să ne închipuim o cascadă minunată sau să ne plănuim o vacanţă relaxantă. „Nu vrem să facem nimic care implică un efort mental considerabil“, explică dr. Decker.

Printre alte trucuri de inducere a somnului se numără şi relaxarea musculară, meditaţia sau o baie caldă înainte de culcare.

Nu trebuie să uităm că, dacă nu am adormit după maximum 30 de minute de când ne-am băgat în pat, experţii recomandă să ne sculăm şi să facem o activitate liniştită, nestimulatoare, cum ar fi cititul, până când ne simţim din nou obosiţi. Acest sfat este foarte important deoarece creierul nu trebuie să asocieze patul drept un loc al stării de veghe şi nici drept un loc de muncă prin număratul unei turme.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro