București, 25 septembrie 2017
Starea de sănătate a românilor este în continuă depreciere. Suntem pe ultimul loc în Europa în privinţa sistemului de sănătate, cu cea mai mică alocare din PIB pentru sănătate, cea mai slabă investiție în medicina primară, cea mai mare mortalitate infantilă, cea mai mare mortalitate prin cancer de col uterin la femeile de vârsta activă, precum și alte recorduri negative!
Voi, Pacienţii noştri, sunteţi batjocoriţi, puşi pe drumuri de birocraţia inutilă şi de administratorii sistemului de asigurări şi ai sistemului de sănătate.
Atragem atenția tuturor că în zece ani, mai bine de jumătate din localităţile României nu vor mai avea deloc medici de familie. Suntem umiliţi, nu suntem lăsaţi să ne îngrijim pacienţii şi suntem în pragul colapsului. Deşi prezentată ca piatra de temelie a sistemului de sănătate şi o prioritate, medicina de familie este văduvită de aplicarea oricărei strategii, subfinanțată continuu, este discriminata şi împinsă spre distrugere ca profesie independentă.
Pentru această situaţie considerăm există vinovaţi! Vinovaţi sunt administratorii sistemului de asigurări de sănătate, funcţionarii care ocupă birourile din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), funcţionarii şi înalţii funcţionari din Ministerul Sănătăţii (MS). Responsabilitatea este purtată şi de Prim-Ministrul României şi de parlamentarii care trebuie să coordoneze şi tragă la răspundere funcţionarii din MS şi CNAS pentru prestaţia lor în defavoarea pacienţilor.
Deşi CNAS a fost informată periodic privind economiile care pot fi făcute în sistemul de sănătate şi de îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei care se pot obţine prin întărirea Asistenței medicale primare, a refuzat constant să analizeze în mod responsabil documentele justificative şi soluţiile care i-au fost puse la dispoziţie şi să ia decizii care să ducă la îndeplinirea obiectivelor declarate ale CNAS (reorganizarea eficientă a sistemului de sănătate în beneficiul populaţiei). Este evident însă că în acest moment NU acestea sunt obiectivele principale ale CNAS. Este regretabil faptul că obiectivele reale ale CNAS sunt devoalate public doar cu ocazia diferitelor procese.
Organizaţiile medicilor de familie, Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federația Națională a Patroneatelor Medicilor de Familie (FNPMF), au pus la dispoziţia CNAS, MS şi Parlamentului toată experiența necesară, toate soluţiile posibile, dar orice demers a fost ignorat. A existat speranţa că nu va mai fi nevoie de proteste, că medicii de familie vor putea rămâne în cabinete, cu stetoscopul şi parafa în mână, că nu va mai fi nevoie să vedem medici de familie în stradă, cu pancarde în mână.
Pe toată durata anului am fost minţiţi permanent ca pentru problemele noastre şi ale pacienţilor noştri vor fi găsite şi aplicate soluţii. Din păcate, conlucrarea, rezolvarea simplă şi amiabilă a problemelor nu a fost dorită de decidenţi. De aceea, considerăm că nu mai poate avea loc nicio formă de dialog.
În luna octombrie vor fi demarate protestele medicilor de familie la nivel naţional. Formele de protest şi calendarul acestora vor fi anunţate la mijlocul lunii octombrie.
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF)este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea ăi aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice.
Preşedinte FNPMF Preşedinte SNMF
Dr. Doina Mihăilă Dr. Rodica Tănăsescu