Norme Coca 2023 - 2024
Un medic spaniol spune că a diagnosticat o nouă afecţiune, care este provocată de numărul mare de ore petrecute trimiţând mesaje pe telefonul mobil. Boala a fost numită WhatsAppită”, după cunoscuta aplicaţie de mobil pentru trimiterea mesajelor.

Pacienta medicului Ines Fernandez-Guerrero, de la spital universitar din Granada, este o tănără de 34 de ani, însărcinată în 27 de săptămâni, scrie descopera.ro

Femeia a ajuns la spital într-o dimineaţă, plângându-se de dureri puternice în ambele încheieturi, deşi nu făcuse vreun efort fizic.

După o scurtă discuţie cu pacienta, medicul a aflat cauza afecţiunii. Tănăra primise multe mesaje pe mobil prin aplicaţia WhatsApp şi, într-o singură zi, a vrut să răspundă la toate, pentru că erau felicitări trimise cu ocazia Crăciunului.

Astfel, ea a stat cu telefonul mobil în mână timp de aproximativ 6 ore, ca să trimită mesaje. În acest timp, şi-a mişcat mereu ambele degete mari, fapt care a provocat acele dureri puternice.

Diagnosticul pus de medic a fost „WhatsAppită”. Femeia a primit analgezice şi doctorul i-a interzis să mai folosească telefonul mobil.

Ines Fernandez-Guerrero spune că aceasta este cea mai recentă boală provocată de folosirea excesivă a tehnologiei.

Primul caz de Nintendinită a fost descoperit în 1991, tenosinovita este boala provocată de trimiterea de SMS-uri, „umărul Wii” apare după folosirea îndelungată a acestui joc, iar „degetul Blackberry” după utilizarea în exces a funcţiei de scroll pe aceste telefon.

Sursa
  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro