„La începutul anului, în urma unei autopalpări la sânul drept am descoperit un nodul, destul de micuț, care a crescut. A avut o evoluție ciudată. Când era mare, când mic“, povestește o pacientă.
Așa a începutul calvarul pentru această pacientă. Investigațiile făcute ulterior au arătat că are cancer de sân. Nu are un astfel de caz în familie așa că nu s-a gândit niciodată că această boală o va lovi chiar pe ea. A făcut chimioterapie iar acum a ajuns la mastectomie. Spune că a trecut peste șoc și în viitor se gândește chiar să-și facă reconstrucție mamară. Pentru ca alte femei să nu treacă prin trauma ei, are un singur sfat.
Medicii le recomandă tuturor femeilor măcar un eco mamar anual. Pentru cele care au în familie cazuri de cancer, specialiștii spun că verificările ar trebui făcute mult mai des. Pe lângă ecografii, mamografii sau RMN se pot face inclusiv teste de sânge care pot determina genetic riscul de apariție a cancerului de sân.
Pentru aceste două tipuri de investigații pentru descoperirea cancerului de sân sau a celui ovarian sunt necesari doar 10 mililitri de sânge. Analizele sunt destul de scumpe, costă câteva mii de lei, însă ne pot salva viața. Ele pot fi făcute la o clinică privată din Constanța. Acest tip de investigații medicale au fost făcute de celebra actriță Angelina Jolie, a cărei mamă a murit de cancer.
Pentru că în cazul ei a existat un risc de 87% de a dezvolta un această boală nemiloasă la sân, a decis să-și facă dublă mastectomie. Și Sharon Osbourne, soția lui Ozzy Osbourne, a trecut în 2012 a decis să-i lase pe medici să-i extirpe ambii sâni, după ce a descoperit că este purtătoarea genei răspunzătoare pentru declanșarea cancerului.
Cu câțiva ani buni în urmă, Christina Applegate, interpreta rolului Kelly din serialul Familia Bundy, a făcut același lucru, deși în cazul ei boala se instalase deja, conform analizelor, dar doar la un singur sân. Medicii atrag atenția că factorul genetic nu este singurul care poate duce la instalarea cancerului.
„Fumatul, alimentația cu multe grăsimi și carbohidrați“, spune dr. Octavian Unc, medic șef.
Totodată, mare atenție la tumorile benigne pentru că și acestea se pot transforma în tumori maligne. Așa că nu neglijați și mergeți periodic la control.