Ecografie demonstrativă făcută în prezenţa medicilor de familie


* Reţeaua va deveni funcţională din 2016


Câteva zeci de medici de familie care profesează în satele din judeţul Galaţi au luat parte la un curs de instruire în telemedicină, desfăşurat luni, 23 noiembrie, în amfiteatrul Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi. O echipă venită de la Ministerul Sănătăţii (MS) le-a explicat medicilor modul în care pot fi folosite echipamentele de telemedicină, astfel încât pacienţii să poată fi consultaţi şi să primească un diagnostic, fără a mai fi nevoie de deplasarea bolnavilor din satul în care locuiesc până la un spital din Galaţi. După terminarea cursului de instruire, medicii de familie au primit echipamentele medicale venite tot de la MS.

Bolnavul nu ar mai trebui pus pe drumuri

Cu ajutorul acestor truse medicale, medicii din satele situate cu precădere în nordul judeţului Galaţi le vor putea face o serie de investigaţii pacienţilor. Datele obţinute în urma acestor analize vor fi ulterior introduse într-o platformă electronică, unde vor putea fi citite şi interpretate de un medic specialist. Specialistul va face apoi recomandările necesare, tot prin intermediul platformei. Medicul de familie va şti astfel mult mai rapid dacă bolnavul trebuie trimis la spital pentru investigaţii suplimentare sau dacă poate primi un tratament pe loc. Programul de telemedicină este programat să debuteze de la începutul lui 2016. Banii necesari pentru cumpărarea echipamentelor medicale, precum şi fondurile destinate creării platformei informatice, instruirii medicilor şi implementării propriu-zise a programului provin din fonduri europene.

Urmează instruirea medicilor specialişti

"După sesiunea de instruire a medicilor de familie, care a avut loc pe 23 noiembrie, va fi organizat, până la sfârşitul anului, şi cursul de telemedicină pentru medicii specialişti care doresc să ia parte la proiect. Este o şansă binevenită mai ales pentru tinerii medici specialişti, care au astfel posibilitatea de a-şi rotunji veniturile şi de a deprinde competenţele necesare pentru telemedicină. Proiectul este unul regional, judeţele Brăila şi Tulcea fiind incluse, alături de Galaţi. Judeţul nostru a primit 84 de truse medicale", a precizat coordonatorul gălăţean al proiectului, dr. Valentin Boldea, din partea Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Aparatură de ultimă generaţie

Echipamentul primit de către medicii de familie, pe baza unui contract de comodat,  constă într-o trusă tip troler care conţine următoarele aparate: electrocardiograf (EKG), monitor de funcţii vitale, spirometru, analizor portabil biochimic cu 15 parametri, cameră web şi microfon. De asemenea, pentru fiecare judeţ sunt disponibile şi câte cinci aparate ecografe, distribuite în special medicilor de familie din mediul rural care au o competenţă în acest domeniu. Toate aceste aparate sunt portabile.

Dintre cei 256 de medici de familie aflaţi în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi, 107 au cabinete în mediul rural. Pentru fiecare tele-consultaţie acordată, medicul specialist va primi o sumă de bani, aşa cum prevede proiectul.

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro