Asociatia Pacientilor cu Boala Parkinson

 

Vă anunțăm, cu mare bucurie, că a fost înființat oficial în luna iulie 2014, Clubul Pacienților cu boala Parkinson din Tîrgu Mureș.

Menționez că în județul Mureș sunt peste 2000 pacienți diagnosticați cu boală Parkinson, din care peste 800 în municipiul Tîrgu Mureș, constituind împreună cu aparținătorii, un grup bine reprezentat.

Dorim, prin activitatea noastră, ca evenimentele și obiectivele pe care ni le-am propus pentru anul 2015, organizate sub egida European Parkinson Disease Association (EPDA), World Parkinson Coalition (WPC), World Parkinson’s Program (WPP), a Asociației de Luptă împotriva Bolii Parkinson din România (ALIBP), și a UMF Tîrgu Mureș, să devină realitate și să fie consfințite pe viitor, ca prezențe constante, în calendarul activităților sociale din municipiul Tîrgu Mureș și județul Mureș.

Contăm pe sprijinul dvs, al forurilor educaționale și al autorităților locale pentru organizarea acestor evenimente, ținta noastră fiind constituirea la Tîrgu Mureș, a Centrului Național de Educație pentru pacienții cu boală Parkinson.

Stă în puterea noastră, ca sub egida „Să nu îi lăsăm singuri” să facem ca Municipiul Tîrgu Mureș, să devină un centru pilot, în care calitatea vieții pacientului cu boală Parkinson să fie la înalte standarde, sprijinind în mod direct, educarea, recuperarea și reintegrarea socială a pacientului.

Să nu uităm că „Împreună suntem mult mai puternici” și că puteți contribui în mod direct ca obiectivele, pe care și le-a propus Clubul Pacienților cu boală Parkinson din județul Mureș, să devină realitate.

Cu convingerea că Clubul Pacienților cu boală Parkinson din județul Mureș, va putea spune la sfârșitul anului „misiune îndeplinită” vă adresez mulțumirile mele anticipate.

 

Tîrgu Mureș, la 25 martie 2015

 

Cu considerație,

Dr. Dan Mircea Fărcaș

Președintele Clubului

 


                           INVITATIE

 

Clubul pacienților cu boala Parkinson Tîrgu Mureș în colaborare cu  Asociația de Luptă împotriva bolii Parkinson Romania

Celebrează „11 aprilie - Ziua Mondială a Pacientului cu boala Parkinson”,    în data de 17 aprilie 2015, ora 11, la Palatul Culturii Tîrgu Mureș.

Program

Ora 11 - cuvânt de deschidere dr Fărcaș Dan Mircea, medic primar cardiolog, Președintele Clubului pacienților cu boala Parkinson Tg.Mureș

Ora 11,15 - cuvântul de salut al Președintelui Asociației naționale de luptă împotriva bolii Parkinson - Dl. Răican Dan

Ora 11,30 - prezentarea Proiectului „Change your mind, change your life”- dr. Fărcaș Dan Mircea, medic primar cardiolog

Ora 12 – Importanța „Well being map in Parkinson” - Harta stării de bine pentru pacientul cu boala Parkinson – dr. Verzea Alina Roxana, medic primar neurolog

Ora 12,30 – atelier de manualitate și creație – confecționarea de către participanți a unei lalele după tehnica origami, sub supravegherea unor specialiști

Ora 13,00 -  concert susținut de Filarmonica Tîrgu Mureș - Rapsodii de primavara

 

Vă așteptăm cu drag !

 

 

 

.

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro