Norme Coca 2023 - 2024

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care obligă medicii şi organizaţiile profesionale de profil să declare la Agenţia Naţională a Medicamentului sponsorizările primite de la firmele de medicamente se va aplica începând de anul viitor, după luni întregi de tergiversări. Concret, mai bine de nouă luni i-au trebuit Ministerului de resort să aprobe formularele de declarare a sponsorizărilor şi să publice normele de aplicare a legii, paşi obligatorii pentru ca legea să poată fi aplicată. Din 2015, spăgile ascunse cu care firmele de medicamente cumpără medicii vor fi scoase la lumină!

Participări la congrese internaţionale, vizite de studiu în străinătate, vacanţe scumpe - finanţate de firmele de medicamente - sunt câteva dintre "atenţiile" cu care industria farmaceutică obişnuieşte să seducă şi, nu de puţine ori, să cumpere pe unii dintre medici. Şi unii şi alţii îşi sporesc, în acest fel, veniturile (mecanismul e simplu: medicul promovează anumite medicamente din portofoliul unei firme de medicamente, în schimbul unei sponsorizări simbolice sau exorbitante, funcţie de miza trocului, mascate sub forme legitime ca cele menţionate la începutul articolului). Cât este de etică această practică?

 

Autor: 

 

Citeste intreg articolul AICI

 

 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro