Norme Coca 2023 - 2024

Reprezentanţii spitalelor din oraşele judeţului Alba încearcă metode originale pentru a atrage medici care să lucreze aici. Unii se folosesc de facebook, alţii oferă avantaje cum ar fi locuinţe sau bani de chirie. Spitalul din Abrud a reuşit performanţa să aducă un medic iordanian care ar urma să opereze aici.

La Spitalul Orăşenesc Cugir s-a remarcat importanţa internetului în domeniul publicităţii locurilor de muncă. Reprezentanţii unităţii sanitare au anunţat pe facebook că au 10 posturi vacante şi au fost contactaţi de mai mulţi doritori. ”A avut un impact deosebit, deja am încheiat înţelegeri prealabile cu câţiva medici”, a spus Florin Arion, managerul spitalului. Şi în prezent sunt disponibile posturile de medic radiolog, ORL, caridolog, internist, endocrinolog şi ginecolog. ”Ca medic tânăr începător, întotdeauna mi-am dorit un loc de muncă stabil, bine dotat şi să pot să îmi văd de pacienţii, aşa cum mi-am imaginat dintotdeauna”, a spus unul dintre medicii care s-au decis să lucreze la Cugir.   Investiţii de 1 milion de euro în aparatură la Blaj   Şi spitalul din Blaj este în criză de medici. Autorităţile locale au decis să investească 1 milion de euro în aparatură performanţă, că să-i convingă pe absolvenţii de medicină să vina la Blaj. ”Şi dotarea este un punct important, un atuu important în a atrage medicii, oamenii sunt liniştiţi că au aparatură, au dotarea necesară care le permite să îşi desfăşoare activitatea în condiţii optime.”, afirmă Mihai Nemethi, manager al Spitalul Municipal Blaj. Consecinţa acestei decizii este semnarea unor contracte cu 16 tineri rezidenţi.   “Marile investiţii atât de necesare în urmă cu câţiva ani se vor finaliza anul acesta. Vom putea spune din acest punct de vedere că vom avea un oraş la cheie. Împreună cu echipa din Primărie şi cu Consiliul Local am decis sa ne îndreptam aşadar atenţia spre alte domenii importante vieţii noastre de zi cu zi. Sănătatea a fost alegerea noastră firească inclusiv datorită siguranţei că echipa de conducere a unităţii spitaliceşti va maximiza efortul financiar al comunităţii blăjene”, a declarat primarul Gheorghe Rotar. Investiţia în aparatură realizată din bugetul propriu al Primăriei Municipiului Blaj este egală cu investiţiile de care a beneficiat unitatea din partea ministerului de profil în ultimii 20 de ani.

Medic iordanian la spitalul din Abrud   Spitalul din Abrud a reuşit să aducă un medic chirurg iordanian, pentru operaţii. Dr. Al-Adwan Issa Khaldoon Jrayed, care în septembrie va împlini 36 de ani, va asigura intervenţiile chirurgicale pentru pacienţii din oraşul Abrud şi localităţile învecinate. Medicul iordanian este licenţiat al Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, promoţia 2001 – 2007, unde absolvise şi un curs pregătitor de un an pentru învăţarea limbii române.

Din 2015 până în prezent a desfăşurat activitate de voluntariat la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca, unde fusese rezident între 2008 - 2014, obţinând diploma de medic specialist în chirurgie generală.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro