Ministrul Sănătăţii vrea anchetă în cazul americancei de la baza Deveselu. Cum a ajuns femeia să fie ”internată” acasă la doctorul care a tratat-o.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a cerut DSP din Olt şi din Dolj să verifice ce s-a întâmplat în cazul americancei de la baza militară Deveselu, care a ajuns să fie tratată de o doctoriţă din Craiova la ea acasă, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MS, Oana Grigore.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS), Oana Grigore, a precizat că ministrul Nicolae Bănicioiu a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică din Olt, dar şi celei din Dolj să verifice din ce cauză angajata bazei militare Deveselu a fost plimbată între spitale şi cum a ajuns să fie tratată la domiciliul unui medic.
"Ministrul a cerut celor două direcţii de sănătate publică un raport privind acest caz", a declarat Oana Grigore.
O americancă, inginer la baza militară de la Deveselu, a ajuns să fie tratată de o doctoriţă din Craiova în propriul birou şi apoi la ea acasă întrucât, deşi avea pneumonie şi necesita spitalizare, nu au existat locuri libere în mai multe spitale la care a mers.
Într-un mesaj postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la Bucureşti se arată că Sandy Higgins, care lucrează ca inginer la baza de la Deveselu şi care a avut o formă severă de pneumonie şi probleme respiratorii, "nu a reuşit să fie internată de urgenţă din cauza lipsei locurilor din primele două spitale româneşti la care a ajuns".
"Sandy a avut însă norocul să întâlnească doi medici deosebiţi, Diana şi Robert Medregoniu. Vorbitori fluenţi de engleză şi convinşi că sprijinul emoţional acordat pacientei trebuie să primeze, familia Medregoniu a ajutat-o pe Sandy să îşi revină, chiar dacă a fost nevoie să o găzduiască în casa lor. Cine ar fi crezut că o traumă avea sa ducă la o profundă legatură personală medic-pacient?", scrie în mesajul postat pe site-ul de socializare.
Potrivit Digi24.ro, totul s-a întâmplat în luna martie, când Sandy Higgins s-a simţit rău şi a mers la medicul bazei militare de la Deveselu, ulterior ea fiind trimisă la spitalul din Caracal, unde a fost diagnosticată cu pneumonie, afecţiune care necesita internare. Femeia a refuzat însă internarea întrucât ar fi trebuit să împartă patul cu altă pacientă, iar ulterior a mers la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde s-a confruntat cu aceeaşi situaţie, medicii trimiţând-o la Spitalul de Boli Infecţioase, însă nici acolo nu erau rezerve libere.
Aici însă, ea a fost consultată, iar diagnosticul a fost reconfirmat, medicul luând decizia să îşi transforme, provizoriu, biroul într-un salon. Întrucât starea de sănătate a femeii s-a îmbunătăţit şi urma să înceapă week-endul, doctoriţa respectivă a luat-o la ea acasă pentru a fi tratată, arată sursa citată.