Cancerele și hepatitele sunt bolile care ajung să fie cel mai frecvent diagnosticate eronat. Lipsa mijloacelor din spitale împinge medicii la malpraxis, dar sunt și multe cazuri de indiferență
Un raport pre zidențial din 2010 arăta că 40% din diagnosticele românilor sunt puse greșit. Alături de infecțiile intraspitalicești, fenomenul bolilor greșite e motivul pentru care tot mai mulți români caută o a doua opinie în străinătate sau la clinicile private de la noi. Lipsa metodelor de diagnostic din spitalele de stat, dar și neatenția doctorilor conduc la situații aberante în care pacienți sănătoși sunt operați sau tratați degeaba pentru boli grave, rămânând cu sechele pe viață. Pacienții nedreptățiți au șanse să primească daune doar dacă demonstrează că au suferit un prejudiciu – vătămare, afectarea vieții de familie etc.
Îndopat degeaba cu pastile, pe banii statului
Un bărbat din Onești, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a fost tratat timp de șase ani de Parkinson, deși problema sa era un tremor. Diagnosticul greșit a fost pus de trei medici, singurii neurologi din oraș, fără a face toate investigațiile, iar tratamentul prescris i-a făcut mult rău. „Starea lui se înrăutățea. Le-a spus asta medicilor, care, în loc să considere că ar putea fi ceva în neregulă, îi creșteau doza”, povestește Raluca Simion, avocat specializat în malpraxis. Într-un final, oneșteanul a ajuns la un medic din Bacău, care i-a descoperit adevărata boală. Bărbatul i-a dat în judecată pe cei trei medici, dar procesul durează din 2010. „Pacientul a rămas cu hipertensiune și alte sechele, și cere daune morale.
Și Casa de Asigurări a suferit un prejudiciu de zeci de mii de euro, tratamentul fiind suportat de stat. CNAS s-a sesizat atunci, însă nu a făcut niciun demers juridic”, adaugă avocatul. Fenomenul diagnosticelor greșite e cât se poate de actual, atrage atenția și Vasile Barbu, președintele Asociației pentru Protecția Pacienților. „Motivul este, de cele mai multe ori, lipsa metodelor de diagnostic din spitale. Sunt situații în care diagnosticele se pot pune cu precizie doar pe baza unor investigații RMN sau CT, însă dacă pacientul nu are bani, iar statul nu le finanțează suficient, medicul bâjbâie. E împins la malpraxis din cauză că nu are ceea ce îi trebuie”, crede reprezentantul pacienților.
Operații de apendicită inutile, pe bandă
Cancerele și hepatitele B sau C se numără printre bolile care fac cel mai frecvent obiectul diagnosticelor eronate, urmate de cele endocrine, neurologice, psihiatrice și cardiovasculare, tocmai din cauza accesului dificil la mijloacele de diagnostic. „Afecțiunile hepatice și pancreatice sunt tratate târziu. Cunosc un pacient diagnosticat și tratat de pancreatită, când avea, de fapt, cancer hepatic. Sau un altul, cu hemoroizi, în loc de cancer de colon”, spune Barbu. Și eventrațiile intestinale, o afecțiune specifică vârstnicilor, sunt confundate cu infecții intestinale. Dacă nu se acționează în 24 de ore, pacientul intră în septicemie.
În țara noastră, astfel de erori sunt rar raportate. „Ne confruntăm cu o subraportare. La noi, rata de erori nu depășește 2%, față de străinătate, unde ajunge la 16%. Medicii evită să vorbească, de teama repercursiunilor”, sus ține Vasile Astărăstoae, pre ședintele Colegiului Medicilor, care mai spune că majoritatea greșelilor nu sunt imputabile doctorilor. „Unele țin de particularitatea bolii. Un infarct poate fi confundat cu un ulcer perforat, pentru că, uneori, durerea nu merge în braț, clasic, ci în abdomen”.
Despăgubirile, acordate greu
Pacienții se pot îndrepta împotriva medicilor, în instanță, deschizând cu proces penal sau o acțiune civilă. Medicul poate fi încadrat la vătămare corporală, iar despăgubirile se acordă numai în cazul în care pacientul poate demonstra că a fost prejudiciat. „Dacă un pacient a fost la trei medici și toți i-au pus diagnostice diferite, nu e neapărat malpraxis, pentru că fiecare medic are dreptul la o opinie medicală. Însă dacă pacientul urmează acea opinie medicală, care se dovedește a fi greșită, și i se produce un prejudiciu – a rămas cu sechele de pe urma tratamentului, i-a fost afectată viața de familie, a divorțat din această cauză sau a avut nevoie de terapie psihiatrică sau psihologică – medicul poate fi tras la răspundere disciplinar, penal sau civil”, explică avocatul Raluca Simion.
