Norme Coca 2023 - 2024

In Romania, vanzarea online a medicamentelor este ilegala. Potrivit Legii farmaciei, acestea pot fi vandute doar prin intermediul farmaciilor comunitare. Totusi, atunci cand vor sa cumpere medicamente de pe internet dintr-o alta tara a Uniunii Europene, cetatenii pot, din aceasta luna, sa identifice cu usurinta farmaciile online autorizate.

In tara noatra, asistenta farmaceutica a populatiei este asigurata, conform Legii farmaciei, prin intermediul farmaciilor comunitare. Totodata, acestea au posibilitatea de a deschide puncte de lucru (oficine, farmacii cu circuit inchis si drogherii).

Farmaciile comunitare se ocupa, in principal, de eliberarea medicamentelor autorizate, indiferent ca acestea sunt acordate sau nu in baza unei prescriptii medicale.

Actul normativ amintit nu contine niciun fel de prevederi care sa permita functionareafarmaciilor online, astfel ca acestea sunt ilegale in Romania. De altfel, informatia a fost confirmata, la solicitarea AvocatNet.ro, de catre reprezentantii Ministerului Sanatatii (MS).

In aceste conditii, deoarece farmaciile pot elibera medicamente doar in baza unei autorizatii de la MS, cele care functioneaza ilegal pot fi inchise si amendate cu sume cuprinse intre10.000 si 20.000 de lei.

In vara anului trecut, ministerul a lansat in dezbatere publica un proiect (pdf) pentru modificarea Legii farmaciei care viza, printre altele, permiterea comertului online cu medicamente. Mai exact, documentul prevedea ca farmaciile comunitare si drogheriile puteau sa aiba magazine online prin intermediul carora sa vanda numai medicamente acordate fara prescriptie medicala.

"Vanzarea si eliberarea medicamentelor care se acorda fara prescriptie medicala, prin intermediul serviciilor societatii informationale, se face de catre farmaciile comunitare si drogherii in conditiile stabilite prin ordin al ministrului sanatatii", scrie in proiectul respectiv, care insa n-a fost aprobat intre timp de Executiv.

Din aceasta luna, farmaciile online din UE sunt obligate sa afiseze pe site un logo special

Pentru a proteja cetatenii de medicamentele contrafacute, autoritatile europene au stabilit ca, de la 1 iulie 2015, toate farmaciile online din UE trebuie sa afiseze un logo special pe site.

"Incepand cu data de 1 iulie, toate farmaciile online si distribuitorii de medicamente care opereaza legal pe teritoriul Uniunii Europene sunt obligati sa afiseze o noua sigla, introdusa prin regulamentul de punere in aplicare a «Directivei medicamentelor falsificate (2011/62/EU)». Sigla are ca scop garantarea legalitatii achizitiilor online de medicamente si, astfel, cresterea gradului de protectie a consumatorilor contra cumpararii de produse falsificate", scrie intr-un comunicat de presa recent al Comisiei Europene.

Prin urmare, persoanele care vor sa cumpere online medicamente de la farmacii de pe teritoriul UE trebuie mai intaisa verifice daca acestea sunt autorizate.

Conform sursei citate, dupa apasarea cu mouse-ul a logo-ului, cumparatorii sunt redirectionati catre site-ul autoritatii nationale de reglementare a medicamentelor, unde se gaseste lista cu toate farmaciile online si comerciatii acreditati din tara respectiva. Asa cum puteti vedea din fisierul gif alaturat, logo-ul difera in functie de tara, astfel ca, de exemplu, in cazul Romaniei acesta trebuie sa contina tricolorul, iar textul sa fie in limba romana.

Masura introdusa de autoritatile europene are drept scop protejarea cetatenilor impotriva comertului cu medicamente contrafacute, deoarece acestea sunt, de cele mai multe ori, ineficiente si/sau periculoase.

Atentie! Potrivit informatiilor din 2012 ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in peste 50%dintre cazuri medicamentele vandute online de farmaciile ilegale s-au dovedit a fi contrafacute.

 

Sursa 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro