Norme Coca 2023 - 2024

Ministerul Sanatatii a anuntat astazi ca Guvernul a aprobat o hotarare in acest sens si ca de acest subprogram vor beneficia anual circa 800 de pacienti.

Nenumaratele demersuri facute de asociatiile de pacienti, care au cerut decontarea analizelor pentru depistarea si monitorizarea leucemiei, au foast, in sfarsit, luate in seama de guvernanti. Hotararea inaintata de Ministerul Sanatatii (MS) privind derularea unui subprogram adresat pacientilor cu leucemie acuta, in cadrul Programului National de Oncologie, a fost aprobat, anunta ministerul de resort, printr-un comunicat de presa remis astazi, redactiei SanatateaBuzoiana.ro. In cel mai scurt timp se vor face demersurile necesare pentru punerea sa in aplicare, beneficiarii noului program urmand a fi, anual, circa 800 de pacienti romani care sufera de aceasta afectiune. Conform aceluiasi comunicat, subprogramul va fi finantat din Fondul National Unic de Asigurari de Sanatate, iar in cadrul acestuia vor fi decontate testele imunofenotipice, citogenetice si de biologie moleculara pentru diagnosticarea leucemiilor acute. Referitor la acest demers, ministrul Nicolae Banicioiu sustine ca „avem ca obiectiv stabilirea unui diagnostic corect, fapt care va permite initierea tratamentului adecvat pentru leucemiile grave, acute si monitorizarea raspunsului la acesta. In acest fel vom reusi imbunatatirea vietii si duratei de supravietuire a acestor pacienti”.

Leucemiile acute sunt afectiuni intalnite destul de des la populatia tanara, avand un impact enorm asupra vietii. Numai la Institutul Clinic Fundeni sunt inregistrate anual cateva zeci de cazuri noi. Conform medicului  Daniel Coriu, seful Sectiei Hematologie Clinica si Transplant Medular din cadrul Institutului Clinic Fundeni „leucemia acuta reprezinta un cancer al sangelui in care apare o proliferare anormala a celulelor albe tinere. Mai exact, apare un exces a ceea ce numim noi, celule blastice. Maduva reprezinta locul unde, in mod normal, se produc elementele celulare din sange, leucocite, eritrocite, trombocite. Maduva hematogena in acest caz este invadata de aceste celule leucemice, celule blastice”. Potrivit explicatiei specialistului, in functie de originea celulelor blastice exista doua grupe mari de leucemii, respectiv leucemiile acute limfoblastice, in care precursorul este o celula tanara limfoida, si leucemiile acute mieloide, in care precursorul este o celula tanara mieloida. Leucemiile acute limfoide apar in special la persoanele tinere, iar cele mieloide la persoanele mai in varsta, undeva dupa 40 de ani. Mai exact, varsta medie ar fi in jur de 50 de ani.

La Institutul Clinic Fundeni, in fiecare an sunt inregistrate aproximativ 80 de cazuri noi de leucemii acute mieloide si 30 de leucemii acute limfoide. Specialistii spun insa ca numarul de pacienti cu leucemii este mult mai mare, luandu-se in calcul si pacientii deja diagnosticati cu aceasta afectiune.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro